Arbitrul Adrian Comănescu va conduce la centru meciul dintre CFR Cluj și CS Universitatea Craiova, programat duminică, în etapa a noua a Ligii 1, în timp ce la partida Sepsi Sfântu Gheorghe – FC Voluntari a fost delegat Sebastian Colțescu, informează site-ul frf-cca.ro.
Liderul CFR va întâlni, pe teren propriu, de la 20:30, CS Universitatea Craiova, meci la care Comănescu, din Râmnicu Vâlcea, va fi ajutat la cele două margini de bucureștenii Vasile Marinescu și Mircea Grigoriu. Arbitru de rezervă a fost desemnat Cătălin Popa, din Pitești.
Ioan Onicaș va fi observator de arbitri, iar observator de joc va fi Paul Mincu.
La Sepsi – FC Voluntari, partidă programată duminică, de la 18:00, pe stadionul „Tineretului” din Brașov, Sebastian Colțescu (Craiova) îi va avea alături pe tușierii Octavian Șovre (Satu Mare) și Dragoș Iliescu (Craiova). Florin Marcu, din Oradea, va fi rezervă.
Observator de arbitri a fost delegat Ioan Onicaș, iar de joc, Marian Ivan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER